Un bărbat orb NU a fost lăsat să se urce în autocar cu câinele-ghid. Ce i-au spus polițiștii după ce a sunat la 112. Ministrul de Interne și-a cerut, ulterior, scuze

Un bărbat orb NU a fost lăsat să se urce în autocar cu câinele-ghid. Ce i-au spus polițiștii după ce a sunat la 112. Ministrul de Interne și-a cerut, ulterior, scuze
Publicat: 02/05/2017, 11:47

Petrică Iordache este nevăzător din naștere și locuiește în Pașcani, județul Iași. Acum doi ani a primit-o pe Maya, câinele său ghid, care îl ajută să se deplaseze oriunde are nevoie. Când a vrut să plece la Sibiu, pentru a vizita un prieten, de asemenea nevăzător, reprezentanții firmei de transport persoane de la care și-a cumpărat biletul nu l-au lăsat să călătorească cu Maya.

„Am rezervat două bilete, unul pentru mine, unul pentru Maya și trebuia să plecăm din Târgu Frumos. Șoferul nu a vrut să mă primească cu Maya. A început să mă împingă, a luat câinele de zgardă, ne-a bruscat pe amândoi, până la urmă a reușit să mă împingă jos din mașină și pe mine și pe câine, a închis ușile și a plecat. Am sunat la 112, a venit un polițist la mine, mi-a zis că voi fi luat de aceași firmă, dar cu cursa următoare. Eu l-am întrebat . Replica lui a fost că ”, povestește Petrică.

Tânărul a trebuit să aștepte patru ore în Târgu Frumos până când a venit următorul autocar și a putut să plece spre Sibiu, unde îl aștepta Paul, prietenul său care are și el un câine ghid, pe Fantom.

Paul Bogorin a declarat corespondentului MEDIAFAX că și el a fost dat jos dintr-un autocar în urmă cu ceva timp, pentru că oamenii nu sunt obișnuiți să stea în autocar cu un câine, motiv pentru care s-a gândit că mai bine i-ar informa ce înseamnă câinele ghid.

„Am pățit și eu când mergeam la Cluj-Napoca. Oamenii nu știu ce înseamnă câine-ghid. Eu am scos legea pe hârtie și o ofer celor care nu o cunosc. E cadoul meu pentru ei. În România sunt aproximativ 15 câini ghid și primul câine este din 2008. Oamenii nu au putut ca în acest timp scurt, zic eu, să se informeze”, a declarat Paul, corespondentului MEDIAFAX.

Potrivit articolului 64 din legea 448/2006, privind promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități, „câinele-ghid care însoțește persoana cu handicap grav are acces liber și gratuit în toate locurile publice și în mijloacele de transport”.

Despre pățania lui Petrică, Paul, care este student la Jurnalistică, în Sibiu, crede că s-a dat prea multă amploare.

„I-am spus și lui. E prea mult. Nu au știut cum să se comporte. Oamenii la întoarcere l-au primit ok. Cred că mult mai bine ar fi să pornim o campanie pentru ca oamenii să cunoască ce înseamnă acest câine, fără de care noi nu ne putem descurca”, a mai spus Paul.

Instructori specializați din Satu Mare i-au învățat pe Fantom, câinele lui Paul, și pe Maya, câinele lui Petrică, modul în care să îi însoțească, amândoi fiind persoane care nu văd. Labradorii le semnalizează unde sunt scările, unde este trecerea de pietoni, unde sunt ostacole.

Reprezentanții firmei de transport susțin că bărbatul nu a fost agresat și că nu a prezentat documente care să ateste că animalul de companiei este un câine ghid.

„La cele ce s-au întâmplat consider că șoferul, nu îi iau apărarea, a avut și el o parte din vină. Ca urmare a fost o ședință și i-am arătat și legea că noi trebuie să luăm la transport atâta timp cât persoana respectivă prezintă documente că acel câine este câine ghid. Ori el nu a prezentat. La alte autorități a zis că nu i s-a cerut. Dar eu știu că dacă te prezinți la transport trebuie să prezinți legitimație de handicapat, legitimație de câine ghid și știu că câinii ghizi sunt foarte puțini.În același timp a fost cerută și părerea oamenilor din mașină, din autocar. Persoana handicapată nu a fost bruscată, nu s-a purtat urât cu el, avem martori, în plus avem și camere de luat vederi în mașină, o să derulăm să vedem dacă mai putem să găsim ceva din urmă”, a declarat Elena Polosam, reprezentant al firmei de transport.

După ce o persoană apropiată lui Petrică i-a făcut cunoscută povestea pe Facebook, au reacționat și autoritățile. Poliția Română a demarat o anchetă după ce ministrul Carmen Dan a fost sesizat de Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților.

„Am citit astăzi pe Facebook despre Petrică, un om nevăzător care a avut parte de un tratament nedrept și umilitor din partea unui șofer de autobuz, Daniel, și despre reacția nepotrivită a polițistului local. Îmi pare rău pentru experiența urâtă a lui Petrică și vreau să îi facem dreptate. Am discutat cu doamna Carmen Daniela Dan, Ministrul Afacerilor Interne și am rugat-o să facă toate verificările necesare și să aplice toate sancțiunile stabilite de lege. Cred că schimbarea vine din fiecare dintre noi și nu putem sta nepăsători în fața unei situații de acest fel, indiferent că suntem călătorii din autobuz, polițiști sau altceva”, a scris Liviu Dragnea sâmbătă pe pagina sa de Facebook.

La o zi distanță, Carmen Dan a scris pe pagina de Facebook că l-a sunat pe Petrică pentru a își cere scuze.

„Din păcate, trăim vremuri în care starea de normalitate este tulburată de cazuri despre care vreau să cred că sunt excepții. Vreau să cred că de acum înainte se va crea un precedent și astfel de situații nu se vor mai ivi, iar drepturile oamenilor precum Petrică vor fi respectate! (…) Cazul lui Petrică din Pașcani mă interesează în primul rând ca om, pentru că gândesc că dinamica lucrurilor pe care le trăim ar trebui să nu ne facă să ne îndepărtăm unii de ceilalți, ci dimpotrivă, să ne bucurăm de o normalitate liniștită, chiar dacă unii dintre noi suferă de o boală, se luptă cu un handicap sau sunt defavorizați de natură. Din postura funcției de ministru al afacerilor interne, am reacționat cum am aflat de „pățania” lui Petrică. În acest moment, reprezentații Poliției Române desfășoară verificări suplimentare pentru a afla exact ce s-a întâmplat atunci, iar dacă cineva a greșit atunci acela trebuie să plătească!”.

Poliția din Iași l-a amendat pe șofer, fiind făcute și verificări referitoare la intervenția polițiștului.

„În cazul evenimentului de la Târgu Frumos, a fost identificat șoferul auto care a refuzat să transporte persoana și a fost sancționat contravențional conform legii 61 din 1991. Deasemenea, cu privire la această situație a fost informat CNCD-ul în vederea luării măsurilor legale conform competențelor. Deasemenea, cu privire la intervenția polițistului conducerea IPJ Iași a dispus efectuarea de verificări”, a declarat corespondentului MMEDIAFAX subinspector Anca Vâjiac, purtător de cuvânt al IPJ Iași.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Prigoană lasă o surpriză în moștenire! Vila din SUA și misterul proprietarilor care schimbă complet...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
O nouă taxă de la 1 ianuarie. Șoferii fără loc de parcare vor plăti în...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Gigantul Google, somat să vândă browserul Chrome